Discutii pe subiectul achizitiilor publice

Praguri noi pentru publicarea în JUE

Praguri noi pentru publicarea în JUE

Mesajde admin » Joi Ian 09, 2014 5:28 pm

Modificare praguri OUG nr. 34/2006 ca urmare a publicării Regulamentului nr. 1336/2013 al CE

Sursa: www.juridice.ro

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 335 din data de 14 decembrie 2013 a fost publicat Regulamentul (UE) nr. 1.336/2013 al Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2004/17/CE, 2004/18/CE si 2009/81/CE ale Parlamentului European si ale Consiliului in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achizitii.

Regulamentul a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2014, este obligatoriu in toate elementele sale si se aplica direct in toate statele membre.

Fiind direct aplicabil in Romania, Regulamentul modifica pragurile valorice stabilite prin OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu privire la:
- transmiterea spre publicare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit in continuare „J.O.U.E.”) a anunturilor de intentie, de participare si de atribuire;
- aplicarea legislatiei achizitiilor publice contractelor finantate/subventionate cu peste 50% de catre o autoritate contractanta.

Pragurile pentru publicarea anunturilor in JOUE

A. Anunturile de intentie. Pragul de 750.000 euro stabilit prin art. 51 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 pentru publicarea anunturilor de intentie referitoare la contractele/acordurile-cadru de furnizare si de servicii nu se modifica. In schimb, pragul prevazut de acelasi articol pentru contractele/acordurile-cadru de lucrari creste de la 5.000.000 la 5.186.000 euro.

B. Anunturile de participare si de atribuire. Pragurile referitoare la publicarea anunturilor de participare si de atribuire, reglementate prin art. 55 alin. (2) si art. 57 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, se modifica dupa cum urmeaza:
- pragul de 130.000 euro prevazut pentru atribuirea contractelor nesectoriale de furnizare sau de servicii creste la 134.000 euro;
- pragul de 400.000 euro prevazut pentru atribuirea contractelor sectoriale de furnizare sau servicii creste la 414.000 euro;
- pragul de 5.000.000 euro prevazut pentru atribuirea contractelor de lucrari creste la 5.186.000 euro.

Prin urmare, publicarea in JOUE a anunturilor de participare si a anunturilor de atribuire este obligatorie pentru:
- contractul/acordul-cadru nesectorial de furnizare sau de servicii cu o valoare estimata egala sau mai mare decat echivalentul in lei a 134.000 euro;
- contractul/acordul-cadru sectorial de furnizare sau de servicii cu o valoare estimata egala sau mai mare decat echivalentul in lei a 414.000 euro;
- contractul/acordul-cadru de lucrari cu o valoare estimata egala sau mai mare decat echivalentul in lei a 5.186.000 euro.

Termenele de formulare a contestatiilor sau a actiunilor la instantele judecatoresti, de 10 zile, respectiv de 5 zile, se vor raporta la noile valori estimate ale contractelor/acordurilor-cadru.

C. Contractele de concesiune de lucrari. Pragul de 5.000.000 euro, prevazut de art. 223 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 pentru publicarea in JOUE a anuntului de participare referitor la atribuirea contractelor de concesiune de lucrari publice, a crescut, de asemenea, la 5.186.000 euro.

In mod similar, pragul de 5.000.000 euro impus prin art. 227 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 pentru publicarea anuntului de participare referitor la atribuirea contractelor de achizitie publica de lucrari de catre concesionarii de lucrari publice care nu au calitatea de autoritate contractanta, a crescut la 5.186.000 euro.

Contractele finantate/subventionate cu peste 50% de autoritatile contractante

Prin noile reglementari s-au modificat si pragurile stabilite prin art. 9 lit. c) si c1) din OUG nr. 34/2006 pentru aplicarea legislatiei achizitiilor publice in cazul contractelor atribuite de catre entitatile juridice fara calitate de autoritate contractanta, dar care sunt finantate/subventionate in mod direct, in proportie de mai mult de 50%, de catre o autoritate contractanta. Aceste praguri au crescut, dupa cum urmeaza:
- pentru contractele de lucrari, de la 5.000.000 euro la 5.186.000 euro;
- pentru contractele de servicii, de la 200.000 euro la 207.000 euro.

Pragurile exprimate in moneda nationala

Potrivit Comunicarii Comisiei din data de 14 decembrie 2013, valorile corespunzatoare pragurilor din Directivele 2004/17/CE, 2004/18/CE si 2009/81/CE sunt exprimate in moneda nationala, astfel:
Prag in EUR Prag in RON
134.000 EUR 591.918 RON
207.000 EUR 914.381 RON
414.000 EUR 1.828.762 RON
5.186.000 EUR 22.908.118 RON
admin
Site Admin
 
Mesaje: 106
Membru din: Vin Oct 07, 2011 10:41 am
Localitate: Bucureşti

Înapoi la Forum Achizitii Publice

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator